Costel Constantin, marele actor al teatrului și filmului românesc, a murit la vârsta de aproape 82 de ani. A fost un artist desăvârșit, cu o lungă și o prodigioasă carieră atât în teatru, cât și în film, cu zeci de roluri memorabile! Ultimul mesaj al maestrului, trimis chiar înainte de dispariția sa fulgerătoare, este tulburător!
Marele actor Costel Constantin, fostul actor al Teatrului Național din București și unul dintre actorii legendari ai cinematografiei românești, s-a stins chiar după ziua numelui său, de Sfinții Constantin și Elena!
Costel Constantin, ajuns la venerabila vârstă de 82 de ani, a putut fi văzut ultima oară pe scena Teatrului Național București în iunie 2023, în spectacolul” Omul care a văzut moartea”.
Costel Constantin a murit la o zi după Sfinții Constantin și Elena
Pe pagina de Facebook a Teatrului Național I.L. Caragiale, unde se aduce un ultim omagiu marelui actor, se spune că a fost „un rol remarcabil, pe care l-a însuflețit în peste 200 de reprezentații de-a lungul a zece ani”.
„Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor COSTEL CONSTANTIN, un coleg minunat, un artist desăvârșit, cu o lungă și o prodigioasă carieră atât în teatru, cât și în film, cu zeci de roluri memorabile!”, spun colegii lui Costel Constantin din Teatrul Național.
Ultimul mesaj al marelui actor Costel Cosntantin. „Repet, sunt șocată”
Actrița Ioana Mandache a povestit că vorbise cu Costel Constantin chiar marți, 21 mai, de Sfântul Constantin si Elena.
După ce au avut o conversație de suflet cu maestrul, actrița spune că a primit ieri seara, în jurul orei 22:30, un mesaj de la Costel Constantin.
„Mi-a trimis un mesaj cu o icoana, cu Maica Domnului si cu pruncul. Am vazut-o dimineata. Deci a trimis probabil prietenilor de suflet… Nu imi vine sa cred!” a povestit prietena marelui actor.
Potrivit acesteia, vestea morții lui Costel Constantin a fost șocantă pentru că nu era cunoscut cu probleme medicale,in ciuda vârstei înaintate.
”Am vorbit chiar ieri cu el, cand i-am urat la multi ani de Sfantul Constantin si Elena. Eu cred ca exista marile iubiri, pentru ca dupa moartea sotiei lui, Mihaela, in urma cu doi ani, probabil ca i-a fost foarte greu si nu a mai rezistat. Singuratatea aceasta, la un moment dat, ucide. Desi avea copii, avea nepoti, ii simtea lipsa, pentru ca era o poveste de dragoste extraordinara.
Cred ca sunt socata mai ales pentru ca nu avea probleme de sanatate si juca inca, avea ”Omul care a vazut moartea” la Teatrul National, unde mergea si juca o data sau de doua ori pe luna. Dar probabil, fiind foarte discret, nu a spus cat de greu ii este.
Ieri i-am spus la multi ani de Sfantul Constantin si Elena, si am avut o conversatie de suflet. Si culmea, pe la 22:30, aseara, mi-a trimis un mesaj cu o icoana, cu Maica Domnului si cu pruncul. Am vazut-o dimineata. Deci a trimis probabil prietenilor de suflet… Repet, nu imi vine sa cred! Din pacate ne mor marii artisti si ramanem fara marile valori”, a povestit Ioana Mandache.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…