În data de 21 august a avut loc o crimă groaznică în Craiova, județul Dolj. Ziua s-a transformat într-o adevărată tragedie pentru familia Dăogaru, când Silvana a fost înjunghiată de soțul ei, în urma unui scandal între ei.
Silvana Dăogaru, profesoară de limba germană la Colegiul Național „Carol I”, cunoscută și apreciată de elevi și părinți, a fost grav rănită sub privirile fiicei sale de doar 11 ani. Copila a asistat neputincioasă la întreaga scenă și a încercat să strige după ajutor. Un vecin, alertat de zgomot și de țipetele disperate, a intrat în apartament și a găsit-o pe femeie agonizând. În ultimele clipe de viață, mama și-a strâns fiica lângă ea și i-a șoptit ultimele cuvinte, cuvinte care au rămas adânc întipărite în sufletul copilei.
„Când intră vecinul, fetița era cu maică-sa de mână, maică-sa nu murise. Îi spunea: «fugi, fugi, fugi». Vecinul a luat-o pe fetiță și a scos-o de acolo, iar el (n.r. soțul) s-a închis în altă cameră din apartament”, a povestit un vecin, conform Observatornews.ro.
Între timp, agresorul a încercat să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la etaj atunci când polițiștii au ajuns la fața locului. A fost preluat în viață și transportat la spital, însă starea sa era extrem de gravă. În ciuda intervențiilor medicale, a decedat la scurt timp din cauza stopurilor cardio-respiratorii repetate.
Colectivul în care a activat Silvana Daogaru și-a exprimat durerea și regretul față de dispariția prematură a acesteia, subliniind că a fost un om cald, luminos și respectat de toți cei care au cunoscut-o. În mesajul de adio, colegii transmit condoleanțe familiei îndurerate și anunță programul funeraliilor.
Trupul neînsuflețit va fi depus vineri la Capela Bisericii „Sf. Gheorghe” de pe strada Păltiniș, iar sâmbătă, la ora 11:00, va avea loc înmormântarea în localitatea unde familia deține cavoul.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea prematură la cele veșnice a colegei noastre, SILVANA DAOGARU.
Silvana va rămâne în amintirea noastră ca o colegă deosebită, un om cald și luminos, apreciat de toți cei care au cunoscut-o. Trupul neînsufleţit va fi depus vineri la Capela Bisericii Sf. Gheorghe, str. Păltiniș.
Sâmbătă, ora 11:00, va avea loc deplasarea spre localitatea unde familia deține cavoul pentru înmormântare.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și ne alăturăm rugăciunilor pentru odihna sufletului ei.
Drum lin printre îngeri, Silvana! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, se arată în mesajul al colegilor.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…