Tragedie în lumea medicală după moartea lui Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit fără viață în grupul sanitar al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București. Tânărul avea 32 de ani, era în ultimul an de rezidențiat la Medicină de Urgență și era apreciat de colegi și apropiați.
Alexandru Neacșu era originar din satul Racoți, aparținând orașului Tismana, județul Gorj. Acesta avea numeroase rude și prieteni în județ și era cunoscut de comunitatea locală. Potrivit informațiilor disponibile, medicul absolvise liceul din Bumbești-Jiu, iar ulterior și-a continuat studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara.
Viața personală părea să fie una împlinită. Alexandru Neacșu era căsătorit din anul 2013, iar soția sa este, la rândul ei, medic. Cei doi aveau împreună doi copii. Cu doar două săptămâni înainte de tragedie, tânărul revenise în Gorj pentru a participa la înmormântarea bunicii sale.
Moartea sa a șocat atât familia, cât și colegii din sistemul medical, iar circumstanțele în care s-a produs decesul sunt în continuare investigate de autorități.
‘Ieri, 6 iunie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, în jurul orei 14.45, cu privire la faptul că în grupul sanitar al unei unităţi spitaliceşti din Sectorul 1 a fost găsit inconştient un cadru medical. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un medic rezident, un bărbat, în vârstă de 32 de ani”, a anunțat, astăzi, Poliţia Capitalei.
Cadrele medicale au intervenit imediat și au încercat să îl resusciteze, însă eforturile acestora nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
Potrivit unor informații apărute în presa centrală, Alexandru Neacșu era rezident în ultimul an la secția de Medicină de Urgență a Spitalului Floreasca și tocmai intrase în gardă în momentul producerii tragediei. Acesta ar fi fost găsit în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de colegii săi.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat.
După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…