Categories: Fără categorie

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, anunț privind creșterea pensiilor din luna mai

Pensionarii din România vor primi retroactiv banii începând din luna mai, având în vedere că marea recalculare se apropie de final, după o întârziere de opt luni, potrivit lui Daniel Baciu.

Pensionarii din România vor primi retroactiv banii începând din luna mai, având în vedere că marea recalculare se apropie de final, după o întârziere de opt luni, potrivit lui Daniel Baciu. Conform noii legi, toate pensiile trebuiau să fie recalculate până în septembrie 2024.

„În momentul de față suntem pe finalul acestui proces. Avem peste 90%, deja ne apropiem de 95% din acești 130.000 de pensionari agricultori care au finalizate aceste dosare”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, pentru Digi24.

Daniel Baciu: „Pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă practic un nou modul informatic”

Majoritatea vârstnicilor afectați se încadrează în categoria indemnizației sociale, iar unii dintre ei vor beneficia de sume importante în plus.

„Avem un pensionar care, de la 1.281 de lei, a ajuns de la 2.130 de lei pensie în plată după această recalculare”, a mai spus Daniel Baciu.

Potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii, întârzierile de la recalculare sunt cauzate de complexitatea sistemului informatic, dar și de volumul crescut de cereri.

„Pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă practic un nou modul informatic. Faptul că sunt atât de multe cereri care sunt primite la ghișeele caselor teritoriale de pensii, colegii mei n-ar avea timpul efectiv necesar să le finalizeze pe toate într-un termen atât de scurt”, a precizat acesta.

Pentru a compensa întârzierile, statul va achita retroactiv sumele suplimentare de bani începând de luna viitoare.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago