Categories: Fără categorie

S.O.S. a rămas fără şase parlamentari încă din prima zi de plen. Patru deputaţi şi doi senatori şi-au dat demisia din partidul Dianei Şoşoacă

Diana Șoșoacă a rămas fără șase colegi încă din prima zi de plen. Patru deputați și doi senatori au decis să demisioneze din SOS România.

Liderul deputaților SOS România, Dumitru Coarnă, le-a cerut acestora să demisioneze dacă au onoare și din Parlament. Cu toate acestea, cei patru deputați demisionari au anunțat că vor activa ca și deputați neafiliați.

S.O.S. a rămas fără şase parlamentari încă din prima zi de plen

Este vorba despre Deputaţii Ştefan Băişanu, Alexandrin Moiseev, Ecaterina-Mariana Szoke şi Cosmin Andrei. Conform Observatornews.ro, acestora li se alătură doi senatori. “Cei patru care şi-au dat demisia din grupul S.O.S, de bun simţ ar trebui să îşi dea demisia şi din Parlamentul României”, a declarat Coarnă.

Senatorii demisionari din SOS sunt Ionel Carp şi Daniel Paul Gheorghe. La fel ca și colegii lor deputați, aceștia au anunțat că vor activa ca neafiliați. Înainte de demisia celor doi senatori, grupul parlamentar SOS România avea 12 membri în Senat.

Anunțul celor doi a fost întâmpinat cu huiduieli din partea colegilor de partid. Născut pe 3 ianuarie 1968, Ștefan Alexandru Băișanu a fost ales deputat SOS pe listele din Suceava și face parte din Comitetul pentru Cultură și Arte.

Conform Monitorul de Botoșani, deputatul Alexandrin Moiseev, din Botoșani, a ales să plece pentru că nu dorește să fie asociat cu ”extremismul”. Ar exista șanse ca acesta să ajungă în PNL, conform surselor citate. ”Voi rămâne deocamdată neafiliat, sunt suveranist dar nu sunt împotriva UE și NATO.

Nu sunt nici extremist, nici antisemit. România are nevoie de un curent suveranist moderat ancorat în realitățile de azi. Românii au nevoie de soluții, nu de lozinci.

Cine sunt senatorii și deputații demisionari din SOS

Trebuie să depășim acest moment al lozincilor și să ne apucăm de treabă. Să îndreptăm România”, a transmis Alexandrin Moiseev. Ecaterina-Mariana Szoke e născută pe 3 iulie 1971 și a fost aleasă deputat în circumscriptia electorala nr.18 Galați.

Cât despre Cosmin Andrei, acesta a fost ales deputat în Tulcea și e născut în aprilie 1979. Ionel Carp a fost ales senator tot pe listele din Tulcea și este membru în Comisia pentru învățământ, știință și inovare și președinte în Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi.

Ultimul demisionar este Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, născut în 1977 și ales senator pe listele din Olt. Conform legii, atunci când un deputat sau senator demisionează din partid, el nu își va pierde locul din Parlament, dar va rămâne neafiliat. Desigur, are libertatea să-și găsească un nou partid.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago