Categories: Fără categorie

S-a stins din viață fosta gimnastă

Sonia Iovan (88 de ani), componentă a echipei feminine de gimnastică a României medaliată cu bronz la JO 1956 și CM 1958, primele distincții pentru țara noastră la aceste competiții, s-a stins din viață în Franța, unde locuia de ani buni.

Sonia Iovan are numele scris pe prima filă a istoriei gimnasticii românești. Ea a făcut parte dintr-o echipă care a bifat multe premiere. S-a născut la Cluj-Napoca în 1935 și a decedat în Franța în 2024. În orașul natal a început să practice gimnastica, apoi s-a mutat la București, unde a continuat-o.

În 1956 a prins echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Melbourne, una din care mai făceau parte Elena Leușteanu, Emilia Vătășoiu-Liță, Ileana Săcălici, Uta Schland-Poreceanu și Elena Dobrowolski. Evoluția româncelor le-a adus bronzul.

 „Pentru adversare exercițiul nostru a fost o surpriză, pentru că așa a fost strategia de acasă, să nu afle nimeni ce urma să prezentăm. De aceea ne antrenam în săli mici, iar corzile erau înfășurate, toată lumea credea că vom avea un ansamblu cu mingea. Puteam lua aurul, dar una dintre colegele mele s-a împiedicat și am ratat medalia cea mai strălucitoare„, povestea acum mulți ani Elena Leușteanu, prima medaliată olimpică la individual a României, decedată în 2008, .

Gimnastica atunci era un sport practicat de doamne planturoase, care erau mai mult artiste. În concursul pe echipe era vorba de un ansamblu care trebuia să prezinte un exercițiu cu un obiect portabil. Coarda avea trandafiri, iar costumele aveau pe mâini voal în degrade. După exercițiul româncelor, ducele de Edinburgh a cerut bis la exercițiul lor. Un lucru imposibil în zilele noastre.

admin13

Recent Posts

Câştigători ASIA EXPRESS 2026. S-a aflat înaintea finalei cine încasează cecul de 30.000 de euro

Alin Alexuc Ciurariu s-a dat de gol despre câștigătorii Asia Express 2026, iar Viperele Vesele…

2 ore ago

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago