Categories: Fără categorie

Rugăciunea Sufletului îți va schimba viața – Citește-o de 2 ori pe zi, timp de 1 lună

Pentru efectul dorit, această rugăciune se va spune sincer, timp de 1 lună, dimineața și seara (imediat după și chiar înainte de culcare). Iată mai jos textul Rugăciunii Sufletului:

„Darurile lui Dumnezeu sunt darurile mele. Eu savurez fiecare moment al acestei zile. Cu mine sunt armonia, pacea și belșugul Domnului. Iubirea Dumnezeiască radiază de la mine, binecuvântându-i pe cei ce mă înconjoară. Iubirea Dumnezeiască mă tămăduiește acum.

Nu mă tem de rău, pentru că Dumnezeu este cu mine. Eu sunt înconjurat mereu de lumina sfântă ce propagă iubire și putere. Eu afirm, știu, simt și sunt convins că puterea iubirii Dumnezeiești ghidează, vindecă și are grijă de toți membrii familiei mele și de toți cei pe care-i iubesc.

Eu îi iert pe toți și împrăștii sincer iubirea Dumnezeiască, pacea și bunăvoința către toți oamenii, indiferent unde s-ar afla. În centrul ființei mele domnește pacea, pacea lui Dumnezeu. În această liniște eu simt iubirea, puterea și cârmuirea Domnului.

Eu sunt orientat într-un mod Dumnezeiesc în toate căile mele. Eu sunt propagatorul iubirii, adevărului și frumuseții Dumnezeiești. Eu simt cum prin mine curge râul Dumnezeiesc al lumii. Eu știu că toate problemele mele se vor dispersa în mintea Domnului. Căile Domnului sunt căile mele. Cuvintele pe care le rostesc ajung acolo unde le trimit.

Eu mă bucur și ridic la ceruri recunoștința mea, conștientizând că voi primi răspuns la rugăciunea mea.

Cu siguranță, așa va fi.”

Citește rugăciunea de mai sus sincer și cu emoție. Rezultatele nu vor întârzia să apară, indiferent care ar fi problemele prin care treci.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago