Categories: Fără categorie

Rică Răducanu, internat de urgență la spital. A căzut și..

Rică Răducanu (80 de ani), legenda Rapidului, traversează momente delicate, după ce a fost internat de urgență la Spitalul Municipal din Mangalia, în urma unei căzături pe scări.

Primele vești sunt îngrijorătoare, după incidentul în care a fost implicat fostul mare portar. Acesta are două coaste rupte, umărul dislocat și o lovitură de la cap. Totul s-a întâmplat pe litoral, unde Rică Răducanu are o afacere și vară de vară este acolo.

Deși în stare gravă, este conștient și, de pe patul de spital, a oferit o primă reacție. Din cauza căzăturii, are probleme de respirație, motiv pentru care a rămas sub supravegherea medicilor, potrivit golazo.ro.

„Nu sunt bine, sunt în spital, am căzut pe scări. Mi-am rupt două coaste, mi-am rupt umărul. Eram în papuci. Am două coaste rupte, umărul dislocat. Și la cap m-am lovit, respir greu.

Au oamenii aici grijă de mine, mă iubesc, dar nu mi-e bine. Îmi pare rău că nu mai prea pot vorbi, sper să fiu bine, numai de asta nu aveam nevoie”, a transmis direct din spital Rică Răducanu, citat de sursa menționată mai sus.

Cifrele carierei lui Rică Răducanu
– 233 de meciuri a bifat în tricoul Rapidului cel poreclit „Tamango”;
– 329 de partide are Răducanu în Divizia A, în tricourile formațiilor Rapid (’66-’75), Sportul (’75-’78), Steaua (’78-’80) și FC Baia Mare (’80-’81);
– 3 trofee are Rică Răducanu cucerite cu Rapid: un titlu de campion al României (1966-’67) și două Cupe ale României (1971-’72 și 1974-’75). Este și câștigător al Diviziei B, în sezonul 1974–’75;
– 56 de selecții a strâns Rică în prima reprezentativă, în perioada 1967-1978. A încasat 54 de goluri;
– 25 de meciuri a disputat Răducanu în cupele europene, în perioada 1967-1979.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago