Tulpina Omicron amenință cu un nou val pandemic omenirea, motiv pentru care multe state au început deja să ia mpsuri radicale de prevenire. Unele au limitat zborurile, altele au închis granițele, iar cele care nu au făcut-o deja, se gândesc serios la aceste lucruri.
În România, autoritățile se tem că situația ar putea scăpa de sub control în a doua parte a lunii ianuarie, iar perioada sărbătorilor ar putea fi cadrul perfect pentru ca Omicron să se răspândească pe teritoriul țării noastre. Astfel că Raed Arafat a anunțat deja că de săptămâna viitoare vor fi introduse noi restricții. Regulile vor fi adaptate la evoluția coronavirusului pe teritoriul României.
„E posibil ca luna ianuarie să fie pentru România o lună în care va începe o creștere a cazurilor, după sărbători, ca urmare a deplasărilor – cei care vin în țară, cei care pleacă din țară în concedii și care se întorc.
E posibil să vedem ce am văzut și după perioada verii, adică o creștere nouă a cazurilor și un val nou. Săptămâna viitoare măsurile care trebuie luate de România în continuare va fi tema de analiză la nivelul INSP-ului și al Ministerului Sănătății.
Măsurile vor fi adaptate pe baza datelor care tot vin, din zi în zi se schimbă și vin date suplimentare”, a declarat Raed Arafat la un post de televiziune.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…