Categories: Fără categorie

Doamne Dumnezeule! Claudia a fost găsită în pădure, spânz…Vezi mai mult

Tânăra în vârstă de 28 de ani a fost găsită spânzurată luni seara, la marginea pădurii din satul Mărițeia Mică, comuna Dărmănești din Suceava.

Profesoara de psihologie avea 28 de ani și a fost găsită la marginea pădurii din Mărițeia Mică. Femeia avea domiciliul în comuna Dărmănești și a fost găsită fără suflare luni seara.

Trupul neînsuflețit a fost descoperit în jurul orei 18:45, atunci cân Inspectoratul Județean de Poliție Suceava a fost sesizat cu privire la incident, scrie publicația Știri din Bucovina.

Profesoara suferea de depresie, spun polițiștii

Claudia B. preda educație socială la Școala „Miron Costin” din cartierul sucevean Burdujeni și la Școala Gimnazială Ipotești, notează Monitorul de Suceava. Potrivit oamenilor legii, femeia suferea de depresie, pentru care primea tratamemt de aproximativ 3 ani.

„Se confirma decesul. Este o femeie depresiva cu tratament de la medicul psihiatru, gasita spânzurată la marginea padurii la Măreția Mică”, transmit polițiștii.

Profesoara ar fi avut anumite neînțelegeri cu directoarea unei unități de învățământ la care preda, ceea ce ar fi dus la agravarea stării sale emoționale.

Biroul Poliției Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție continuă cercetările în acest caz, alături de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți apela gratuit numărul 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected]. Pentru urgențe imediate, apelați serviciul unic de urgență 112.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago