Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Orașele din România în care NINGE începând de miercuri, 15 octombrie 2025. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather

După un scurt, dar intens prim episod de iarnă, România se pregătește să cunoască iar efectele răcirii vremii. Meteorologii Accuweather anunță că, începând de miercuri, 15 octombrie 2025, va ninge în câteva orașe din țară, semn că sezonul hibernal se grăbește să-și facă intrarea pe meleagurile noastre.

Ninsorile vor fi resimțite în special în zonele montane, acolo unde temperaturile vor coborî semnificativ în a doua jumătate a lunii octombrie.

Unde va ninge începând de miercuri, 15 octombrie

De exemplu, la Predeal, așa cum se poate observa și în fotografia de mai jos, termometrele vor indica valori maxime de 7-8 grade Celsius, iar minimele nocturne vor ajunge la 0°C. Sunt temperaturi scăzute pentru această perioadă a anului și care favorizează transformarea ploii în lapoviță și ninsoare.

Potrivit estimărilor meteorologilor Accuweather, precipitațiile mixte vor continua până spre sfârșitul săptămânii care vine. La altitudini mai mari se va depune un strat subțire de zăpadă.

Aceeași situație o întâlnim și în alte stațiuni montane din țară, de la Sinaia și Bușteni, pe Valea Prahovei, până la Rânca, în Gorj. În restul țării, vremea se va menține rece pentru această perioadă, cu maxime de 6-10 grade și perioade de ploaie.

Totuși, spre final de octombrie, Administrația Națională de Meteorologie anticipează o îmbunătățire a vremii, cu  temperaturi ceva mai ridicate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *