Categories: Fără categorie

Pompierul Florin „Bebe” Hedeșan, unul dintre cei mai respectați salvatori din Arad, a murit

Pompierul Florin „Bebe” Hedeșan, unul dintre cei mai apreciați eroi ai salvărilor din Arad, a murit după o durată de suferință nedreaptă, în ciuda valorii și importanței sale pentru comunitate.

Postarea a fost publicată pe pagina de Facebook a Pompierilor Orașului Pecica / SVSU Pecica și a adus tristețe chiar și celor care care nu l-au cunoscut personal pe „cel mai devotat pompier” – conform descrierii făcute de colegii săi.

Pompierul Florin „Bebe” Hedeșan a murit

Imaginea cu acesta a fost însoțită de un mesaj de condoleanțe.

„De dimineață  o veste m-a dat peste cap. Bunul meu prieten și coleg ca și pompieri, Florin Hedeșan, a trecut în neființă.  L-am cunoscut ca și  o gazdă  bună  împreună cu pompierii din Pecica,  când am făcut cursul de servant pompier, ne-am împrietenit și atunci l-am cunoscut ca și  un luptător,  ca și  un pompier devotat comunității și echipei din care făcea parte, l-am cunoscut ca și prieten devotat când trecând prin orașul Pecica spre o înmormântare  l-am sunat să îmi spună de unde să  iau o coroană.  A venit de acasă chiar dacă  era în revenire după o rundă de citostatice, și m-a ajutat.  Drum lin, prieten drag!”, a transims Adi Bădău – un coleg de-al său, pe pagina sa de Facebook.

Raed Arafat respinge acuzația că a aruncat pompierii în foc, în contextul exploziilor de la Crevedia

Șeful DSU Raed Arafat respinge acuzația că a aruncat pompierii în foc, în contextul exploziilor de la Crevedia.

„Una din competența lor este focul. Asta e meseria, din păcate, și ăsta e riscul. Și când merge acolo sunt riscuri calculate, asumate. Când ajungi ca pompier și vezi situația nu pot eu să mă pun în locul comandatului primului sosit acolo. El văzând, analizând situația a decis anumite chestii.

Dacă știa cineva că va fi această explozie, cu siguranță evacuam toți pompierii de acolo. Aceste lucruri sunt imprevizibile. Pompierii au anual intervenții în care răcesc cisterne, intervin pentru prevenirea extinderii unui incendiu. Acolo nu au fost numai cisterne. Acolo au fost și opt case care erau afectate. La explozie au mai apărut alte 11 case care au avut geamuri distruse. (…) Ei voiau să prevină extinderea incendiului la casele respective. Din punctul meu de vedere, a veni acum și a spune la pompieri nu trebuia să fiți acolo, că știați că o să apară o explozie, ei știau că există posibilitatea unei explozii, există posibilitatea unei agravări și ei încercau să-l reducă”, a spus Raed Arafat, luni seară, la Digi24.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago