Categories: Fără categorie

Pensii decembrie 2023. Când intră banii seniorilor pe card şi când vine poştaşul cu plicul

Șeful Casei de Pensii din România a anunțat că pensionarii își vor primi pensiile începând de luni, 4 decembrie.

Pensii decembrie 2023. Poștașii duc pensia milioanelor de pensionari începând de pe 4 decembrie, după ce primele 3 zile au fost libere. Pe card, pensiile intră după data de 12 decembrie. Anunțul a fost făcut de Casa Națională de Pensii.

„Referitor la plata pensiilor în luna decembrie 2023

Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.

Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate.

Reamintim că, pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie”, a anunțat instituția.

Pensii decembrie 2023. Pensionarii s-au temut că greva de la numeroasele case de Pensii din țară ar putea întârzia plata pensiilor pe decembrie.

Daniel Baciu, directorul CNPP (Casa Națională de Pensii), a declarat că pensiile pentru decembrie vor fi distribuite de către poștași începând de luni. În plus, a adăugat că în toată perioada în care a ocupat funcția de președinte al CNPP, nu s-a înregistrat nicio întârziere în eliberarea pensiilor, menționând că acestea au fost distribuite în mod prompt și la termen.

„De când sunt preşedinte la Casa Naţională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio zi. E aceeaşi procedură în fiecare an. Am făcut toate diligenţele în acest sens. Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naţionale Poşta Română începând chiar de săptămâna trecută – o sumă substanţială. Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o. Urmează să facem plăţi şi după 1 Decembrie.

Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face şi ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, aşa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere.

Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari. Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie”, a afirmat Baciu, la lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a CNPP.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago