Categories: Fără categorie

O fată de 19 ani din Italia a ajuns la urgențe cu dureri de cap puternice și s-a stins din viață în aceeași seară, fără nicio explicație

O comunitate din sudul Italiei se confruntă cu o pierdere cumplită, după ce Giulia Todaro s-a stins din viață la vârsta de 19 ani. Tânăra din localitatea Lizzano, provincia Taranto, avea toată viața înainte, însă sfârșitul ei a venit mult prea devreme.

Ziua de 14 decembrie 2025 a adus suferință în viața unei familii din sudul Italiei. În dimineața acelei zile, în jurul orei 07:30, Giulia Todaro a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Marianna Giannuzzi din Manduria, la camera de gardă. Părinții tinerei au ajuns la spital la scurt timp după ambulanță, cu propriul autoturism. La momentul internării, nimic nu anunța tragedia care avea să urmeze, mărturisesc membrii familiei.

Giulia acuza dureri de cap puternice de aproximativ două zile. Inițial, tânăra a crezut că acestea sunt manifestări ale ciclului menstrual, însă starea ei s-a înrăutățit duminică seara. Familia a decis să cheme ambulanța. La scurt timp după ce a fost preluată de echipajul medical, Giulia și-ar fi pierdut cunoștința și nu s-a mai trezit.

Timp de trei ore, mai multe cadre medicale, din mai multe secții ale spitalului, au încercat să o resusciteze, însă fără succes. Decesul Giuliei Todaro a fost declarat la ora 13:40.

Surse din spital au precizat că analizele tinerei indicau mai mulți parametri mult sub valorile normale. Pe baza acestora, specialiștii au concluzionat că sfârșitul Giuliei a fost unul natural.

La scurt timp după deces, cadrele medicale care au tratat-o au recomandat familiei efectuarea unei autopsii, însă părinții au refuzat acest demers. Moartea subită a tinerei a provocat multă durere în comunitate.

Primarul localității Lizzano, Lucia Palombella, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate, exprimând șocul și durerea resimțite de întreaga comunitate în urma pierderii unei vieți atât de tinere.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago