Categories: Fără categorie

Nicușor Dan nu exclude candidatura la prezidențiale: „E o chestiune foarte serioasă”. Ce scenarii se iau în calcul, după anularea primului tur al alegerilor

După anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a dat de înțeles că nu exclude posibilitatea de a se număra printre candidați.

Alegerile prezidențiale au fost anulate, iar acum se va reface lista de candidați. Ei bine, încă nu se știe cine sunt cei ce vor apărea pe buletinele de vot, însă întrebat dacă ar dori să participe, Nicușor Dan a dat de înțeles că nu exclude această posibilitate.

„Analiza abia începe. Și analiza nu e doar la nivel de persoană, e la nivel de toate partidele pro-europene. Începem analiza și noi, așa cum o începe toată lumea.

În orice caz, e o chestiune foarte serioasă ”, a declarat Nicușor Dan, conform Antena 3 CNN.

De asemenea, primarul Capitalei a mai ținut să precizeze că analiza o face împreună cu „colaboratorii” săi, explicând ulterior că se referă la persoanele cu care lucrează în Primăria Capitalei. 

„Desigur că sunt deschis să discutăm cu toată lumea. Nu e așa de important numele, important este ca modul în care se selectează candidații de către partidele pro-europene să fie gândiți dinainte, astfel încât să nu fim într-o situație disperată cum am fost alaltăieri”, a mai spus edilul.Nicușor Dan nu exclude ideea unei susțineri din partea partidelor pro-europene 

Întrebat dacă din partea USR a venit vreo propunere directă sau indirectă de a fi candidat la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a oferit imediat un răspuns: „Nu, nu, nu. Vă dați seama că toate lucrurile astea s-au întâmplat acum cât? 15 ore? Nu, acum 24 de ore. Nici nu am fost în București, am venit abia azi-noapte”.

De asemenea, edilul a mai fost întrebat dacă l-a contactat îl legătură cu acest lucru și cineva de la PNL sau PSD, iar acesta a explicat: „N-am avut contact cu nimeni de la niciunul dintre partidele politice”.

Totuși, Nicușor Dan a explicat că dacă ar fi contactat de liderii PNL sau PSD pentru a candida la alegerile prezidențiale, ”există disponibilitatea de a discuta”.

Crin Antonescu exclude posibilitatea ca PNL să-l susțină pe Nicușor Dan

De asemenea, la rândul său, și Crin Antonescu, fostul lider PNL, spune că exclude din start posibilitatea ca PNL să susțină candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale, explicând și motivul.

„În ceea ce privește ideea ca toate partidele de dreapta să se unească și să susțină un singur candidat) am să fiu cât se poate de categoric: niciun Nicușor.

Domnul Nicușor Dan a primit un mandat important, cel de primar general al Capitalei. Dacă USR dorește să-l pună candidat la prezidențiale, este, desigur, problema domniilor lor, dar mi se pare cădin niciun punct de vedere și sub nicio formă Partidul Național Liberal nu poate susține candidatura domnului Nicușor Dan, după cum nu o poate susține, de această dată, nici pe a doamnei Elena Lasconi. Nu are niciun motiv.

Partidul Național Liberal este un partid de dreapta și trebuie, din punctul meu de vedere, să se manifeste plenar și categoric, în această perioadă care urmează, ca un partid de dreapta. Ca un partid conservator, democratic, pro-occidental, pro-american, dar ca un partid de dreapta. Ori USR-ul este un partid democratic, este un partid european și pro-european, dar nu este un partid de dreapta și, ca atare, cred că nu există pentru Partidul Național Liberal această ipoteză. Partidul Național Liberal trebuie și poate să aibă propriul său candidat, cu șanse foarte bune. De altfel, în această competiție, dacă alții, USR-ul sau PSD-ul sau UDMR-ul, doresc să susțină candidatul Partidului Național Liberal, bineînțeles că sunt bineveniți (…)”, a declarat Crin Antonescu.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago