Categories: Fără categorie

Mircea Diaconu a murit la 74 de ani. Ce boală grea l-a răpus

Veste tristă! Mircea Diaconu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani! De ce boală grea a suferit? Actorul a dus o luptă eroică, însă nimeni nu a mai putut face nimic pentru a-l salva. Urma să își sărbătorească ziua de naștere, dar nu a mai apucat! Vă prezentăm cele mai noi informații!

Mircea Diaconu, un adevărat simbol al teatrului și al filmului românesc, a murit. Cunoscutul actor a avut cancer la colon, o boală nemilioasă care nu i-a dat pace.

Mircea Diaconu a avut o carieră impresionantă de mai multe decenii. Cu atât mai mult, a fost cunoscut și pentru implicarea pe care a avut-o în lumea politicii, asta pentru că a fost ales senator și deputat. Regretatul actor a făcut parte din câteva proiecte destinate îmbunătățirii vieții culturale și sociale de la noi din țară.

Mircea Diaconu a murit înainte de ziua lui de naștere

Regretatul actor urma să împlinească vârsta de 75 de ani pe data de 24 decembrie, dar nu a mai apucat să sărbătorească cu această ocazie. Mircea Diaconu a rămas numai o amintire în sufletele celor ce l-au cunoscut și apreciat de-a lungul anilor. Familia este devastată de durere în aceste momente complicate.

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus la Teatrul Nottara luni, între orele 12:00 și 16:00, iar înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica, potrivit observatornews.ro.

De-a lungul timpului, Mircea Diaconu a publicat: „La noi, când vine iarna” (1980; ediție nouă, Polirom, 2013; roman tradus în rusă și germană), „Șugubina” (1977; ediția a II-a, Polirom, 2014) și „În Bucureștii de odinioară cu Mircea Diaconu” (1998). A primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul său de debut, „Șugubina”,  în anul 1977.

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că Mircea Dianconu a jucat în piese de teatru, dar și în producții cinematografice de succes. Printre acestea se numără „Asfalt Tango”, „Buletin de București”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, ”Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, „Filantropica” și „Legături bolnăvicioase”.

Mircea Diaconu și-a urmat pasiunea a debutat încă din anul 1970, la Teatrul Bulandra, cu „Harfa de iarbă” de Truman Capote, asta după ce a absolvit Liceul Câmpulung Muscel în anul 1967. În anul 1971, regretatul actor aa terminat studiile la IATC I.L. Caragiale din București.

admin13

Recent Posts

Câştigători ASIA EXPRESS 2026. S-a aflat înaintea finalei cine încasează cecul de 30.000 de euro

Alin Alexuc Ciurariu s-a dat de gol despre câștigătorii Asia Express 2026, iar Viperele Vesele…

o oră ago

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago