Categories: Fără categorie

Makaveli și alți trei complici, ridicați de poliție. Nu ar fi declarat la stat venituri de peste 3.000.000 de lei

Viralii din online au fost săltați de mascați, joi dimineața, 11 iunie 2026.

Joi dimineața, autoritățile au descins la vedetele din online, după ce s-a aflat că ar fi prejudiciat statul cu peste trei milioane de lei.

Printre cei vizați se numără și Makaveli, pe numele său real Alexandru Zidaru, acuzat într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală.

El a fost ridicat de mascați și dus la audieri la Direcția de Investigare a Criminalității Economice, doar că acolo i s-ar fi făcut rău și a fost ulterior să fie transportat la Spitalul Floreasca pentru investigații medicale. Însă, tot în ceea ce-l privește, surse Antena 3 spun că el ar fi fost cel care ar fi început toată această schemă de înșelătorie a statului, iar ceilalți trei ar fi fost complici, astfel încât să vireze banii în conturile lor.

Ce au transmis autoritățile:

„La această oră, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice pun în aplicare patru mandate de aducere emise pe numele unor persoane cercetate, într-un dosar penal înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală. Activitatea infracțională ar fi constat în faptul că persoanele în cauză ar fi ascuns, în mod repetat și nu ar fi declarat veniturile generate din activitatea de creator de conținut pe platforme de social-media, în total 3.324.147 de lei. Astfel, a fost cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 574.000 de lei. Activitățile vizează identificarea și aducerea la sediul unității de poliție a celor patru persoane, în vederea aducerii la cunoștință a încadrării juridice, drepturilor și obligațiilor, audierii și instituirii de măsuri asigurătorii în vederea acoperirii prejudiciului”, au transmis autoritățile.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago