Parlamentul de la Chișinău a votat joi în lectură finală proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, scriu Ziarul de Gardă și deschide.md. Reamintim că deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au încercat să blocheze proiectul și s-au îmbrâncit la tribună cu inițiatorii, parlamentarii PAS, în timp ce au strigat „Moldova” și „Anticipate”.
Proiectul a fost votat de 58 de deputați.
Reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) nu au au votat pentru acest proiect și au afișat pancarte cu mesaje precum: „Constituția RM: Moldova, Moldovei, moldovenească”, „Poporul este suveran! PAS-ul este tiran” și „Ion Druță: Limba moldovenească este maica, limba românească este fiica”.
Potrivit autorilor, condițiile ce au impus elaborarea prezentului proiect de lege „rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română”.
Limba română, oficial limba de stat a Republicii Moldova
Concret, în toate legile și în Constituția Republicii Moldova ar urma să apară sintagma „limba română”, în loc de „limba moldovenească”. Proiectul de lege urmează să implementeze o decizie din 2013 a Curții Constituționale, care a decis că textul Declarației de Independență primează în fața Constituției. În Declarația de Independență limba de stat este cea română, scrie deschide.md.
Astfel, sintagmele „limba moldovenească, limba de stat, sau limba oficială”, la orice formă gramaticală din actele legislative vor fi substituite cu noțiunea „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. De asemenea, se constată drept desuet textul „funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alineatul (1) din Constituţia R. Moldova.
Proiectul mai prevede ca Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, să se numească „Limba română”.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…