1 iunie 2022 – zi liberă legală. Se apropie o nouă zi liberă de la stat pentru o parte dintre români. Este vorba despre data la care este marcată Ziua Internațională a Copilului, care în țara noastră este liberă legal încă din anul 2017. Precizăm faptul că în țara noastră există 15 zile considerate sărbători legale.
În ce zi pică 1 iunie 2022 – una din zilele libere de la stat
Ziua Internațională a Copilului pică, în 2022, într-o zi de miercuri. Cel mai potrivit pentru românii care primesc liber cu această ocazie este ca 1 iunie să pice înainte sau după weekend, pentru că atunci se transformă într-o minivacanță. Anul acesta, ziua liberă de 1 iunie pică aproape de jumătatea săptămânii. În România, Ziua Copilului este liberă de la stat din anul 2017.
În multe țări, Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită la 20 noiembrie, aceasta fiind ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului.
Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Legislația în vigoare spune că aceștia din urmă au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile, în caz contrar trebuie să primească un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.
ări care sărbătoresc Ziua Copilului pe 1 iunie, la fel ca România: Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cambodia, Cehia, Coreea de Nord, Ecuador, Kazahstan, Laos, Mongolia, Mozambic, Nicaragua, Polonia, Pakistan, Republica Moldova, Rusia, Slovacia, Ucraina și Vietnam.
Zile libere legale în 2022
Iată calendarul zilelor libere legale de la stat în 2022. Angajații de la stat, dar și cei din domeniul privat nu au lucrat/nu lucrează în următoarele zile din cursul anului: 1 ianuarie – Anul Nou, 2 ianuarie, 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire), 22 aprilie – Vinerea mare, 24 aprilie – Paștele 2022, 25 aprilie – a doua zi de Paște, 1 mai – Ziua Muncii.
1 iunie – Ziua Copilului, zi liberă sărbătorită miercuri, 12 iunie -Rusalii, zi liberă sărbătorită duminică, 13 iunie – A doua zi de Rusalii, zi liberă sărbătorită luni; 15 august – Adormirea Maicii Domnului – zi liberă sărbătorită luni; 30 noiembrie – Sfântul Andrei – zi liberă sărbătorită miercuri; 1 decembrie – Ziua Națională a României – zi liberă sărbătorită joi; 2 decembrie – liber pentru bugetari, 25 decembrie – Crăciunul – zi liberă sărbătorită duminică; 26 decembrie – A doua zi de Crăciun – zi liberă sărbătorită luni.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…