Irina Loghin a fost prezentă, zilele trecute, la botezul nepoatei sale. A fost unul dintre cele mai importante evenimente din viața ei.
A fost înconjurată de familie și de toți cei dragi, însă nu mulți știu că Irina Loghin a avut parte de o experiență dificilă cu două zile înainte de eveniment. A suferit o operație pe coloană.
A așteptat botezul nepoatei cu mari emoții și s-a implicat foarte mult în organizarea lui. A vurt ca totul să fie ca la carte, dar cu puțin timp înainte de petrecere Irina Loghin a suferit o intervenție chirurgicală pe coloană.
„A avut o operație de hernie de disc, a avut dureri dar adrenalina a făcut-o să nu simtă nimic și să stea cu noi până târziu în noapte, având interdicția de a sta mult timp într-o singură poziție. A fost într-o formă extraordinară, a susținut și un recital. Operația a reușit, se simte din ce în ce mai bine”, au declarat Alina și Romeo pentru Starpopular.ro.
Cum a fost la evenimentul important din familia Irinei Loghin
A fost un eveniment foarte reușit. Alina și Romeo Negoiașa, nașii fetiței, s-au ocupat ca totul să iasă perfect. De 20 de ani, familia Irinei Loghin are o frumoasă relație de prietenie cu cei doi membri ai trupei Alesis, iar așa a venit ulterior și propunerea de a le deveni nași Irinucăi și lui Bogdan, fiica și ginerele cântăreței. Acum, cei doi au botezat-o și pe prima nepoțică a cântăreței, micuța Ana Alexandra.
„Faptul că această prințesă a venit pe lume a fost o mare bucurie! Pentru doamna Irina Loghin vă dați seama că este o bucurie imensă. Nu am văzut-o niciodată atât de emoționată. Emoțiile au fost când au scufundat-o în cristelniță dar și când a cântat corul de clerici pe care l-am adus ca surpriză, la biserică. Câteva persoane au plâns de bucurie, de emoție, în timpul slujbei”, au declarat Romeo și Alina.
După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…