Categories: Fără categorie

Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o râpă! Localnicii din zonă spun că ar fi fost spânzurată

Raisa dispăruse din localitatea Breasta, județul Dolj, chiar din fața casei bunicului ei. Trupul neînsuflețit al fetiței de 2 ani și 5 luni a fost găsit după circa 12 ore de căutări intense, desfășurate de polițiști, pompieri, voluntari și un elicopter.

Raisa, copila dispărută din Dolj, ar fi fost spânzurată Cadavrul copilei dispărute a fost descoperit în dimineața zilei de marți, 28 mai, la aproximativ 400 de metri de casă, relatează Digi24.

Mai exact, aceasta a fost găsită în spatele unei gospodării, într-o râpă aflată pe un teren părăsit, plin de buruieni, după cum se arată într-un material video publicat pe Facebook de Plus Oltenia .

  Zona în care a fost găsit cadavrul a fost imediat înconjurată de către oamenii legii, care au restricționat accesul pentru a le permite medicilor și criminaliștilor să intervină după cum se poate observa în respectivul clip: „ Să nu umble nimeni până nu vin criminaliștii. (…) Să facem loc să vină medicii”.

Raisa ar fi fost găsită plină de sânge, iar pe corpul ei neînsuflețit au fost identificate urme vizibile de violență, potrivit primei surse citate. În acest sens, printre variantele emise de anchetatori în cazul morții ei, se numără și posibilitatea unei crime.

De asemenea, localnicii din comună au lansat, și ei, o ipoteză referitoare la modul în care a decedat minora. Unii dintre ei au transmis, pe rețelele sociale, că Raisa ar fi fost spânzurată înainte de a fi abandonată în râpă, însă acest scenariu nu a fost, momentan, validat de polițiști.

Raisa a dispărut în mod suspect, din fața casei bunicului, din Dolj

După descoperirea terifiantă făcută de echipajele de căutare, trei rude ale fetiței au fost duse la secție de către organele de poliție, pentru a fi audiate.

Conform informațiilor transmise de polițiști, citate de Digi24, înainte de a fi dată dispărută, Raisa se juca împreună cu mai mulți copii din vecini, în fața casei bunicului său.

Abia după ceva timp în care a fost lăsată nesupravegheată, părinții copilei au remarcat că nu mai e, iar mai apoi au anunțat autoritățile în legătură cu dispariția ei.

Ulterior alertei, a început o amplă operațiune de căutare, desfășurată pe o rază de 15 km, în care au fost implicați peste 100 de oameni, printre care s-au numărat voluntari, pompieri și polițiști.

De asemenea, la căutări au participat și salvamontiști din Gorj și Vâlcea, care s-au ajutat de aparatură performantă în găsirea fetei.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago