Un incident dramatic a avut loc în Italia, în localitatea Acerra, aflată în apropiere de Napoli. O fată în vârstă de nouă luni a fost muşcată şi ucisă de către câinele familiei, un pitbull periculos, în timp ce dormea alături de tatăl ei. Familia a încercat să mintă autoritățile, în speranța că vor salva câinele.
Mama fetiței era la muncă, în timp ce micuța dormea alături de tatăl ei. Conform anchetatorilor, câinele s-ar fi apropiat de pat și ar fi mușcat-o de față.
Animalul a fost confiscat
Tatăl a declarat că, după ce s-a trezit, şi-a găsit fiica pe jos, ”într-o baie de sânge”. El a dus copilul imediat la spital, însă fata nu a supravieţuit. Animalul a fost confiscat de către autorităţi.
La începutul anchetei, părinţii au încercat să-i mintă pe polițiști, afirmând că un câine vagabond a atacat copilul. Totul a fost dat în vileag după ce s-a constatat că urmele muşcăturilor corespund dentiţiei câinelui familiei, conform ilmattino.
Animalul era periculos
De altfel, se pare că animalul era foarte periculos. Vara trecută, același pitbull a scăpat din casă şi a ucis un alt câine.
”În numele întregii comunităţi din Acerra, mă rog pentru sufletul micuţei Giulia, care a zburat la cer prea repede”, a declarat primarul din Acerra.
Pitbullii, pericol public
Senatoarea Raffaella Paita a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă pitbullii, care sunt, în opinia ei, „neadaptați structural la viaţa cu oamenii şi copiii”.
”Încă o tragedie, de data asta la Acerra: o fată mică (în vârstă de) nouă luni a murit după ce a fost mutilată până la moarte în pat de către un pitbull.
Am găsit-o în grădina noastră, mică și tremurândă, și nu am putut să o las…
După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…