Categories: Fără categorie

Factura la curent va crește din 1 iulie, după expirarea plafonării. Cine va primi sprijin în continuare

Începând cu 1 iulie, se va opri aplicarea schemei de plafonare și compensare a prețului la energia electrică. Asta înseamnă că toți consumatorii vor plăti energia la prețul din contractul semnat cu furnizorul, fără reduceri din partea statului.

Ministerul Energiei a anunțat că Executivul a aprobat vineri noul mecanism de sprijin destinat consumatorilor vulnerabili, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2025. Astfel, aproximativ 2,1 milioane de gospodării vor primi vouchere de 50 de lei lunar, indiferent de luna în care se face consumul. Măsura se va aplica în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, ca formă de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică.

”Continuăm ajutorul pentru românii vulnerabili! Sprijinim 2,1 milioane de gospodării şi ne ţinem promisiunea de a proteja românii cu venituri mici, printr-un mecanism eficient, digitalizat şi demn. Vom asigura astfel un ajutor real, garantat în toate lunile de consum crescut, fie vară, fie iarnă. Vouchere energetice vor avea o valoare de 50 de lei, iar accesarea lor va fi simplă, printr-o aplicaţie online dezvoltată de către STS. Autorităţile locale şi Poşta Română vor oferi asistenţă pentru românii care nu pot folosi instrumente digitale”, a afirmat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Voucherele se acordă pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se acordă la cererea beneficiarului. Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

  • online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);
  • prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

În eventualitatea în care beneficiarul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit, îl va depune la oficiul poştal sau, după caz, la primărie, iar aceste instituţii au obligaţia de a înregistra solicitarea primită în format fizic şi de a introduce datele în aplicaţia EPIDS în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.

Potrivit Ministerului energiei, valabilitatea mecanismului este de 12 luni de la data ultimei încărcări cu valoarea sprijinului, pentru facturile emise pentru perioada 1 iunie 2025 – 31 martie 2026. Impactul financiar pentru aplicarea măsurii de sprijin este estimat la 1 miliard de lei. Aplicaţia digitală va fi realizată de către STS în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Mecanismul de sprijin iniţiat de Ministerul Energiei este în concordanţă cu politicile în domeniul energiei promovate la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie.

Recomandările ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor recomandă consumatorilor de energie electrică să transmită indexul contorului până la sfârșitul zilei de astăzi, 30 iunie, ultima zi în care energia este facturată la preț compensat. Începând de mâine, 1 iulie, vor intra în vigoare noile condiții de tarifare, iar lipsa unui index transmis la timp poate duce la facturi estimate și posibile erori de regularizare.

Pentru a evita astfel de situații, ANPC recomandă ca fiecare consumator să citească contorul electric astăzi, să noteze cu exactitate valoarea afișată și să realizeze o fotografie clară a indexului. Ulterior, acest index trebuie transmis către furnizorul de energie, conform metodei stabilite de acesta, fie online, telefonic, prin aplicație sau alte canale disponibile.

Această acțiune simplă permite facturarea corectă a consumului realizat până la 30 iunie și oferă consumatorilor un control real asupra cheltuielilor, evitând costuri suplimentare nejustificate, spune instituţia.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago