Categories: Fără categorie

El este Gheorghe Zavate, bărbatul ucis de soție. Valerica l-a înjunghiat mortal după o ceartă aprigă

Valerica Zavate este femeia care și-a înjunghiat soțul cu două lovituri de cuțit. Cei doi au început să se certe brusc, iar conflictul dintre ei s-a transformat într-o nenorocire. Soții urmau să pregătească să organizeze parastasul de 7 ani al răposatei mamei victimei. 

Crima a avut loc vineri noapte, 22 august, în satul Fundeanu, comuna Drăgușeni, județul Galați. Cei doi soți se pregăteau să organizeze parastasul mamei victimei. Pe fondul unui conflict spontan, Valerica Zavate – în vârstă de 53 de ani – a luat un cuțit de bucătărie și și-a înjunghiat soțul de mai multe ori în zona pieptului, una dintre lovituri fiind direct în inimă.

Crimă înainte de parastas: soția și-a înjunghiat soțul cu un cuțit de bucătărie

La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD. Salvatorii au încercat să îl resusciteze pe Gheorghe Zavate, apoi a fost transportat la Spitalul din Târgu Bujor. La scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală, victima și-a dat ultima suflare.

„Din verificările preliminare a reieșit că, în aceeaşi seară, în jurul orei 23:30, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau la domiciliul comun, bărbatul ar fi fost agresat fizic de către soţia sa, în vârstă de 53 de ani, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător”, a transmis IPJ Galați printr-un comunicat citat de Observator.

Vecinii celor doi soți susțin că auzeau des certuri și conflicte între ei, însă nimeni nu se aștepta la gestul necugetat al femeii. Valerica și soțul ei erau singuri acasă când s-a produs nenorocirea, dar sora bărbatului era în vecinătatea locuinței lor. Aceasta ar fi auzit zgomote, iar în momentul în care a intrat în casă și-a găsit fratele într-o baltă de sânge. Cei care o cunosc pe femeie susține că – de când venise din Italia, acolo unde lucra de câțiva ani- era schimbată și nu ar mai fi vrut să revină în țară, dar soțul ei ar fi făcut mai multe presiuni încă de anul trecut.

Valerica Zavate a fost reținută, iar cercetările sunt continuate de un procuror criminalist, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate împrejurimile în care s-a produs crima.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago