Cum se scrie corect: „greșeală” sau „greșală”? Cei mai mulți se încurcă atunci când vine vorba de acest cuvânt

Zilnic, întâlnim zeci de persoane care folosesc cuvintele într-un mod eronat. Limba română este una dintre cele mai complexe din întreaga lume, cu toată că nouă, românilor, ni se pare ușor să o vorbim. Însă, nu este de fiecare dată așa. Astfel că, unele cuvinte le pun probleme chiar și nativilor. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „greșeală” / „greșală”. Cum se scrie corect acest cuvânt, de fapt.

• Cum se scrie corect: „greșeală” sau „greșală”?
• Cei mai mulți se încurcă atunci când vine vorba de acest cuvânt

Există foarte multe discuţii cu privire la scrierea unor verbe la anumite moduri şi timpuri. Cei mai mulți greșesc atunci când vine vorba despre un cuvânt folosit zilnic, și anume „greșeală” / „greșală”.

Care este forma corectă: „greșeală” sau „greșală”?

Limba română este o limbă destul de grea, iar acest lucru aduce zilnic provocări în rândul nativilor. Așa este și în cazul celei mai întâlnire greșeli din vocabularul nostru, și anume cuvântul „greșeală” / „greșală”. Acum este momentul ca toți cei ce îl folosesc să știe cum se scrie corect.

Forma corectă: greşeală

Forma greşită: greşală

„GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală.„, este definiția cuvântului „greșeală”, în DEX.

Cum să vorbim corect

Însă, în cazul verbelor „a înşela” şi „a aşeza”, avem un „ş” înăuntrul rădăcinii. Acest lucru înseamnă că forma corectă a verbelor la indicativul prezent, persoana a treia singular şi plural. Astfel că, forma corectă va fi „înşală” şi „aşază”.

Este corect să spunem: „E păcat că Toma ne înşală aşteptările” şi „Elevii se aşază în bănci fără zgomot”.

Este greşit să scriem sau să spunem: „E păcat că Toma ne înşeală aşteptările” sau „Elevii se aşează în bănci fără zgomot”.

Acest lucru se întâmplă și în cazul verbelor „a înşela” şi „a aşeza”, care sunt folosite la imperativ.

„Înşală-te, n-ar fi pentru prima oară!” şi „Aşază-te mai repede şi lasă vorba!”

Totuşi, când însă „j” sau „ş” se află LA SFÂRŞITUL rădăcinii unui verb, terminaţia verbului respectiv va fi „ea” şi NU „a”.

Ca exemplu, în această situaţie se găsesc verbe ca „a deranja”, „a ataşa”, „a corija”, „a trişa”, „a dirija”, „a se furişa”, „a se erija”, „a înfăţişa”, „a menaja” etc.

Rădăcina lor este „deranj-„„ataş-” „triş-„, „dirij-„, „furiş-” etc.

În aceste cazuri, indicativul verbelor la prezent, persoana a treia singular şi plural va arăta după cum urmează.

Este corect să scriem şi să spunem:

„Claudia îşi deranjează mereu colegii.”.

„Fratele meu se furişează din magazin de parcă ar fi furat ceva.”.

„Horia Andreescu dirijează diseară la Ateneu.”.

„Nu-mi place când îi văd pe jucători că trişează.”.

„Studenţii cred că profesorul îi menajează.”.

„Actriţa se înfăţişează pe scenă îmbrăcată în alb.”.

E greşit, însă, să scriem şi să spunem:

„Claudia îşi deranjază mereu colegii.”;

„Fratele meu se furişază din magazin.”;

„Horia Andreescu dirijază diseară la Ateneu.”;

„Nu-mi place când îi văd pe jucători că trişază.”;

„Studenţii cred că profesorul îi menajază.”.

„Actriţa se înfăţişază pe scenă îmbrăcată în alb”.