Categories: Fără categorie

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au stabilit data nunții. Cei doi au făcut cununia civilă, în urmă cu doar câteva zile. Când va avea loc marele eveniment: „Trebuie să facem și pasul ăsta”

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au decis să facă nunta, după ce au tot amânat momentul. Cei doi s-au cununat civil, în urmă cu doar câteva zile, în mare secret și au dat vestea cea mare, atunci când au anunțat că așteaptă încă un copil.

Daniela Iliescu și Culiță Sterp vor împlini, în luna februarie, cinci ani de relație și au decis să facă și nunta, deși nu reprezenta o prioritate pentru ei. După mai multe discuții, au hotărât să facă pasul cel mare, spre bucuria fanilor.

Când fac nuntă Daniela Iliescu și Culiță Sterp

La scurt timp după ce au făcut cununia civilă, Culiță Sterp a anunțat că au decis să facă și cununia religioasă, mai ales că era ceva ce își doreau, dar nu prioritizau. Cum al doilea copil este pe drum, iar Daniela Iliescu aproape a intrat în luna a șasea de sarcină, pregătirile au început.

„Am considerat că nu ne ține uniți o hârtie. Facem cinci ani de când suntem împreună. Ce ține unită o familie eu cred că este dragostea, respectul pentru persoana iubită, nu actele, dam am zis că la toate le vine vremea și trebuie să facem și pasul ăsta.

Am zis să facem cununia înainte de nuntă, pentru că e foarte greu să le faci în aceeași zi. Cununia am vrut să o facem pentru sufletul nostru. Vrem să facem și nunta în anul ce urmează. Ne-am hotărât de pe o zi pe alta să facem cununia”, a povestit artistul, în cadrul unei emisiuni online.

Culiță Sterp a aflat că va mai avea un copil, în timpul unei excursii

Daniela Iliescu a aflat că este însărcinată, în timp ce se afla la munte, iar acela a fost și momentul în care i-a dat vestea cea mare lui Culiță. Bucuria a fost una extrem de mare, mai ales că artistul a mărturisit, de mai multe ori, că își dorește cel puțin trei copii.

Deoarece mai sunt aproximativ patru luni până când copilul va veni pe lume, cei doi soți au decis să grăbească mutările în nou locuință și, în scurt timp, se vor muta în penthouse-ul pe care artistul l-a achiziționat, în urmă cu ceva timp.

admin13

Recent Posts

Câştigători ASIA EXPRESS 2026. S-a aflat înaintea finalei cine încasează cecul de 30.000 de euro

Alin Alexuc Ciurariu s-a dat de gol despre câștigătorii Asia Express 2026, iar Viperele Vesele…

3 ore ago

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago