Categories: Fără categorie

Copil lovit mortal de mașină, pe o șosea din Neamț. Băiețelul de 6 ani mergea cu bicicleta

Un copil de 6 ani a murit marți, 16 septembrie, după ce a fost lovit de o mașină în Târgu-Neamț.

Copilul circula cu bicicleta pe câmp, iar la un moment dat a intrat pe şosea, fiind accidentat, scrie News.ro.

„Astăzi, în jurul orei 16:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ au fost sesizaţi, de un conducător auto, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 19 ani, conducea un autoturism, pe DC1, în localitatea Brusturi, ar fi surprins şi accidentat un minor, în vârstă de 6 ani, ce se deplasa cu bicicleta pe un teren cu vegetaţie şi ar fi pătruns pe DC1”, a transmis, marţi, IPJ Neaţ.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul minorului. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Săptămâna trecută, un biciclist din București a fost lovit mortal de o mașină, duminică noaptea, 7 septembrie, pe Bd. Regele Mihai, la intersecția cu Aleea Primo Nebiolo din București.

La data de 07.09.2025, în jurul orei 23:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Bd. Regele Mihai I.

Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe Bd. Regele Mihai I, dinspre Piața Arcul de Triumf către Piața Presei, la intersecția cu Aleea Primo Nebiolo, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a acroșat un bărbat în vârstă de 59 ani, care se deplasa pe bicicletă”, transmite Poliția Capitalei într-un comunicat.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago