Press "Enter" to skip to content

Ce se întâmplă cu averea lui Ion Ţiriac după moartea miliardarului: „Toată lumea va primi aceeași sumă”. Sportivul are nu mai puțin de 33 de copii

Viața personală a lui Ion Țiriac a fost una destul de tumultoasă, iar relațiile sale amoroase multiple nu mai sunt un secret pentru nimeni. Miliardarul român are nu mai puțin de 33 de copii, iar oamenii au început să se întrebe ce se va întâmpla cu averea sa, după ce va trece la cele veșnice, dat fiind că doar trei dintre aceștia sunt legitimi.

Ion Ţiriac a fost surclasat în ultimul an în clasamentul celor mai bogaţi români, pierzându-şi poziţia de lider. Averea sa nu a suferit modificări, rămânând la 2 miliarde de dolari, în timp ce Daniel Dineş, fondatorul UiPath, l-a depăşit, având o avere de 2,1 miliarde de dolari.

În trecut, Daniel Dineş a fost recunoscut în 2019 ca primul miliardar român în domeniul afacerilor cu roboţi software, cu o avere estimată la 6 miliarde de dolari doi ani mai târziu. Cu toate acestea, la începutul acestui an, avere sa a scăzut la 1,6 miliarde de dolari. Cu ultima actualizare a clasamentului Forbes, a reuşit să îl depăşească pe Ion Ţiriac, ocupând acum primul loc la nivel naţional şi locul 1457 în topul global al celor mai bogaţi oameni din lume. În comparaţie, Ion Ţiriac a coborât pe locul 1486.

Topul celor mai avuţi români mai include nume precum Dragoş Pavăl (1,7 miliarde de dolari), Ion Stoica (1,2 miliarde de dolari) şi Matei Zaharia (1,2 miliarde de dolari).

Ion Ţiriac, cu cei trei copii ai săi, Ion Ion Ţiriac, Karim Mihai Ţiriac şi Ioana Natalia Ţiriac, a declarat că, deşi are trei moştenitori legali, consideră că are în total 33 de copii şi că îşi va împărţi averea în 33 de părţi egale.

„Mereu mi-au plăcut femeile, nu pot să explic acum din ce motiv. Am 3 copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea, averea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă”, le-a declarat Ion Țiriac jurnaliștilor italieni de la rosario3.com.

„Dacă le cade totul din cer, vor avea unele dizabilităţi”, mai adăuga omul de afaceri român.

Ţiriac a fost căsătorit o singură dată. Femeia care i-a furat inima fostului mare jucător de tenis este Erika Braedt. Cei doi și-au unit destinele în 1963, dar căsnicia lor n-avea să dureze mult timp. Ion Țiriac și Erika Braedt au divorțat după numai doi ani. În prezent, Erika este stabilită în Germania. Ea s-a recăsătorit cu Hartmut Sigwart, un om de afaceri din Stuttgart.

Pensia uriaşă pe care Ion Ţiriac o încasează de la statul român

Cu o avere estimată la 2 miliarde de dolari, Ţiriac ar încasa, lunar, nu mai puţin de 12.000 de lei. Miliardarul a ales însă să nu îşi ridice niciodată pensia.

Principalul motiv pentru care Ion Ţiriac are o pensie atât de mare se leagă de perioada în care acesta şi-a terminat cariera în tenis. Următorii 20 de ani acesta a fost ofiţer în Ministerul de Interne şi a ieşit la pensie cu grad de colonel. Totuşi, Mihai Rusu are dubii.

„Cum încasează pensie dacă a lipsit opt ani din țară?”, s-a întrebat Mihai Rusu, în acest an, pentru playsport.ro. Fost jucător de tenis şi candidat la şefia Federaţiei Române de Tenis i-a cerut lui Ion Ţiriac să justifice banii pe care îi primeşte de la statul român.

„E interesant de înțeles cum Țiriac încasează de la Ministerul de Interne o pensie de 12.000 de lei, a cărei existență chiar el a recunoscut-o public, în contextul în care n-a pus piciorul în România în perioada 1982-1990. N-a fost la serviciu nicio secundă, ca să zic așa”, a spus Rusu, cel care are 74 de ani.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page