Categories: Fără categorie

Ce s-ar fi întâmplat cu Bogdan Budeș în timpul nopții. Regizorul a murit la doar 52 de ani

Ce s-ar fi întâmplat cu Bogdan Budeș, regizorul mort la numai 52 de ani, în timpul nopții. Lumea teatrului este în doliu.

Lumea teatrului și a cinematografiei românești este în doliu, după ce Bogdan Budeș s-a stins din viață. Regizor și traducător al Teatrului de Artă din București ar fi trecut prin asta în timpul nopții.

Care este cauza morții regizorului Bogdan Budeș

Vestea că Bogdan Budeș, regizor și traducător, precum și director al Teatrului de Artă din București, s-a stins din viață la numai 52 de ani a căzut ca un trăsnet pentru cei care l-au cunoscut sau l-au apreciat pentru munca sa.

Acesta ar fi murit în somn, în urma unui infarct, după cum chiar fratele lui a anunțat în mediul online: „Fratele meu, Bogdan, a decedat ieri în urma unui infarct. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească”.

Bogdan Budeș a urmat cursurile Facultății de Filosofie la Universitatea din București între 1991 și 1996, iar ulterior a studiat regie și teatru la Atelierul lui Piotr Naumovici Fomenko din Moscova, între 2007 și 2010.

De asemenea, în anul 2013 a fost selecționer al Festivalului Național de Teatru Independent. Pe contul său de Facebook, Bogdan Budeș a publicat ultimul mesaj pe data de 10 iulie 2024.

Atunci, anunța „ultima reprezentație din stagiune”. Este vorba despre piesa Dureri fantomă, de Vasili Sigarev, care s-a jucat sâmbătă, 20 iulie, la ora 19:00. Avea să fie ultima și pentru Bogdan Budeș.

Care sunt semnele unui infarct

Regizorul nu este singurul nume sonor din România care a murit din cauza unui infarct, același lucru s-a întâmplat și cu Nosfe, în urmă cu un an și jumătate. De aceea, este bine să fie cunoscute semnele infarctului.

Cel mai frecvent simptom este durerea în piept, care începe ca un disconfort ușor. Durerea poate fi severă sau ușoară, fiind descrisă și ca o senzație de „plinătate”, strângere sau presiune, pe care unii le asociază și arsurile la stomac.

În cele mai multe cazuri se manifestă în partea stângă sau în centru pieptului. Poate dura câteva minute sau să apară și să dispară. Durerea poate fi și în alte zone ale corpului, din cauza nealimentării suficiente cu sânge. Poate fi resimțită asupra taliei, în partea superioară a stomacului, la nivelul brațelor, spatelui, gâtului, maxilarului sau chiar al dinților, notează cancan.ro.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago