Categories: Fără categorie

Ce religie are Monica Bîrlădeanu. La fel are și Valeriu Gheorghiță. Actrița a luat-o pe calea bisericii. ”Nu lipsesc de la slujba de duminică”

Monica Bîrlădeanu este o femeie foarte credincioasă și nu evită să vorbească despre credință atunci când are ocazia. O experiență trăită în familie a schimbat-o enorm.

Recent, într-o postare pe rețelele sociale, Monica Bîrlădeanu povestea despre obiceiurile pe care le are și la care nu renunță în niciun chip. Unul dintre acestea este de a merge la biserică, în fiecare duminică dimineață.

Puțină lume știe ce religie are frumoasa actriță. Ei bine, Monica Bîrlădeanu este creștin ortodoxă, la fel ca și iubitul ei, Valeriu Gheorghiță. Cei doi merg săptămânal la biserică și știu că Divinitatea i-a adus împreună.

În urmă cu ceva timp, Monica Bîrlădeanu povestea despre un episod care a marcat-o, mărturisind că minunile Lui Dumnezeu sunt reale și extrem de puternice.

Ea își dorea enorm să găsească un duhovnic care să o înțeleagă și să o sfătuiască. La doar câteva minute după ce s-a închinat la moaștele Sfântului Nicolae, a primit răspuns. În fața ei a apărut un bărbat, nici tânăr, nici bătrân, care a întrebat-o: ”Ce faceți?”. Reacția acestuia a venit imediat, după ce vedeta a precizat că își caută un preot duhovnic. ”Dacă așteptați puțin, mă duc să mă schimb și vă spovedesc!”

Am început să plâng, nici nu ieșisem din biserică. Lucrurile pe care nu le ierți, sunt poveri pentru tine mai toată viața. Sunt lucruri care te apasă și în momentul în care conștiința e atât de încărcată și simți nevoia să o descarci. Eu, nemergând la biserică decât la ceremonii mondene, deși am 6 preoți în familie, iar la 18 ani aplicasem să îmi iau atestatul de profesoară de religie, așa de tare m-am îndepărtat de religie… Am simțit nevoia să mă spovedesc, lucru care mi se părea absolut înspăimântător, pentru că avusesem experiența cu vreo 20 de ani în urmă și dăduse cineva cu mine de pământ și era descurajant”, a spus aceasta la Vorbește Lumea.

De asemenea, Monica Bîrlădeanu vorbește despre importanța spovedaniei și a împărtășaniei, care îți schimbă starea și, în cele din urmă, viața.

Toată lumea aleargă la tot felul de hramuri, în tot felul de ritualuri, să ne curățăm. Stai să vezi ce te curăță spovedania, ca să nu mai spun de împărtășanie!”, a conchis aceasta, adăugând că Sfânta Liturghie te schimbă la nivel celular și că atunci când faci un pas spre Dumnezeu, el face 10 spre tine și îți arată pe unde trebuie să o iei.

De asemenea, Monica Bîrlădeanu a povestit cum credința l-a salvat pe vărul ei, aflat în comă, în urmă cu mai mulți ani.

Verișorul meu a avut un accident de mașină, a fost transportat la București. Era în comă, în comă, în comă… Eu eram singura care puteam să merg la el, pentru că ai mei erau toți la Iași. Duhovnicul meu a spus «Te duci și îi citești Psalmi, o catismă pe zi (un capitol – n.r.)». Te duci la un om în comă, care nu are nevoie de mare lucru, nici nu știe că ești acolo. Și îi citesc. Veneam de multe ori de la filmări cu sclipici, cu tocuri și îi citeam. La terapie intensivă și dă-i cu cărticica. La Psalmul 35 a deschis ochii. Am înțepenit! Nu erau șanse să se întâmple asta. Mă uit la el, credeam că se uită prin mine, dar se uita chiar la mine”, a mai spus Monica Bârlădeanu.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago