În liniștea care a urmat, ai fi putut tăia aerul cu cuțitul. Nimeni nu mai mișca. Părinții lui Alexei se uitau rușinați în farfurii, iar…
Articole publicate în “Fără categorie”
El a menţionat că realizarea unor lucruri în societate necesită timp. „Este devreme, dar în principiu îmi doresc, da, pentru că am înţeles, de când…
O tânără învățătoare a atras atenția în mediul online după ce le-a cerut “chirie” elevilor săi pentru a participa la orele acesteia. Aceasta a vrut…
A intrat, a înmuiat, a ignorat și a judecat, apoi a arătat spre un tablou și a spus: «asta e al meu.»Nu știam la acea…
UPDATE: Fata de 9 ani din București dată dispărută de familie a fost GĂSITĂ. Poliția Capitalei: Minora se află în afara oricărui pericol Este alertă…
Trei persoane și-au pierdut viața în urma tragediei din Rahova, iar polițiștii au reușit să identifice cea de-a doua victimă, fiind vorba despre avocata Vasilica…
Doliu în PNL. Horea Uioreanu, fost deputat și președinte al Consiliului Județean Cluj, a murit într-un cămin pentru vârstnici, din Gilău. Doliu în PNL. A…
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis astăzi, 20 octombrie, sesizarea ÎCCJ privind neconstituționalitatea reformei pensiilor speciale ale magistraților, după amânările din 24 septembrie și…
Noi detalii șocante în cazul exploziei din Rahova. Anchetatorii au găsit sigiliul rupt printre dărâmături. Firma de gaze, acuzată că ar fi intervenit înainte de…
La apusul soarelui peste Beverly Hills, cerul se colora în nuanțe de auriu și chihlimbar. Domeniul Langford — o vilă impunătoare din marmură, cu fântâni…








