Anunț important pentru o anumită categorie de români. În urma măsurilor de austeritate adoptate de autorități, beneficiarii ajutoarelor pentru alimente vor primi mai puțini bani. Când și ce sumă va fi alimentată, de fapt, pe cardurile sociale în 2025?
În anul 2024, o anumită categorie de români vulnerabili au beneficiat de tichetele sociale pentru alimente și mese calde. Cardurile erau încărcate odată la două luni cu suma de 250 de lei – în total, 1.500 de lei. În acest an, autoritățile au decis modificarea sumei, dar și a frecvenței distribuirii ajutoarelor. Programul ”Sprijin pentru România” este finanțat prin fonduri europene, iar noile reglementări sunt valabile în perioada 2025-2027.
Cine beneficiază de ajutorul social
Începând cu 1 ianuarie 2025, oficialii statului român au decis modificarea sumei de pe cardurile sociale – alocate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 de lei. Voucherele pentru alimente sau mese calde vor fi încărcate cu suma de 125 de lei, odată la 6 luni, decizie stabilită prin Ordonanța de urgență nr. 115/2023 și Hotărârea Guvernului nr. 70/2024. Cardurile de alimente au fost distribuite unui număr de peste 2.000.000 de nevoiași – pensionari cu venituri mici, adulți și copii cu handicap grav, accentuat sau mediu etc.
Tichetele sociale sunt distribuite pe suport electronic, iar beneficiarii pot plăti o masă caldă sau își pot procura alimente. Cardurile emise nu permit efectuarea operațiunii de retragere numerar. Iată care sunt românii care beneficiază de tichetele sociale:
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…