Cabinetul format de Adrian Veștea nu a obținut, luni seară, susținerea necesară la votul din plenul reunit al parlamentului! În acest context, șeful statului, Nicușor Dan, va trebui să facă o nouă nominalizare pentru șefia guvernului.
Drumul ca premier al lui Adrian Veștea s-a sfârșit înainte de a începe. Premierul desemnat de președintele Nicușor Dan nu a obținut, la votul de luni seară din parlament, susținerea necesară pentru a învestire.
Surse din parlament spun că guvernul Veștea a obținut doar 207 dintre cele 233 de voturi de care avea nevoie.
În aceste condiții, vor urma noi consultări la Palatul Cotroceni, după care șeful statului va trebui să facă o nouă propunere pentru șefia guvernului.
La votul din parlament, susținătorii cabinetului Veștea au avut parte de o surpriză din direcția AUR. Se așteptau să primească de acolo voturile ”pentru” necesare demersului de învestire, însă acestea nu au venit.
Liderul AUR, George Simion, și-a îndemnat însă colegii, în discursul susținut de la tribuna parlamentului, să părăsească sala, iar aceștia s-au conformat. Asta după ce Simion discutase, cu puțin înaintea ședinței, cu Veștea, prilej pentru liderul AUR să pună condiții pentru susținerea cabinetului format de premierul desemnat, de natură economică, dar și pe partea de legitimizare a AUR din partea șefului statului.
Pentru a putea fi învestit, cabinetul Veștea avea nevoie să primească voturi ”pentru” de la cel puțin 233 din totalul celor 464 de senatori și deputați. Fără voturi de la AUR, era însă aproape imposibil să se întâmple asta.
După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…