Categories: Fără categorie

Andrei Haureș a fost găsit mort în casă. Avea doar 37 de ani

Tragedie fără margini în Suceava! Andrei Haureș, un asistent medical de 37 de ani, s-a stins din viață într-un mod misterios. Acesta a fost găsit mort în propria locuință, iar acum se fac cercetări pentru a se stabili cauza decesului. Apropiații sunt în stare de șoc și nu își explică ce s-a întâmplat. 

Apropiații nu au reușit să ia legătura cu Andrei Haureș timp de trei zile. Bărbatul lucra la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava și nu s-a mai prezentat nici la muncă. Colegii au alertat imediat autoritățile, iar pompierii au intrat peste el în casă. Din nefericire, l-au găsit pe asistentul medical fără suflare. Potrivit primelor informații, acesta era decedat de mai multe zile. El ar fi locuit singur.

Andrei Haureș a avut parte de o moarte misterioasă

Momentan, cauza morții lui Andrei Haureș rămâne sub semnul întrebării. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la IML pentru efectuarea autopsiei, urmând astfel să se stabilească ce a provocat decesul.

Între timp, apropiații se pregătesc de înmormântare. Asistentul medical a lăsat multă durere în urma sa. A fost foarte implicat la locul de muncă, iar colegii au transmis mesaje de condoleanțe. Cei care l-au cunoscut au doar cuvinte de laudă la adresa lui.

„O zi de durere și de doliu pentru noi. Cu durere în suflet că anunțăm că astăzi am pierdut un membru al familiei noastre, un asistent medical dedicat urgenței, un coleg de nădejde gata să sară în ajutor, un suflet blând, un prieten al celor în nevoie. Ambulanța a pierdut unul din eroii orașului Suceava. ANDREI – nu te vom uita niciodată și ai lăsat un gol în sufletele noastre”, a transmis Serviciul de Ambulanță Suceava.

Un mesaj emoționant a transmis și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina”  Suceava. Reprezentanții instituției l-au descris pe Andre Haureș ca fiind un om profesionist, respectat și un camarad de încredere.

„Sincere condoleanțe! Pompierii militari suceveni sunt alături de colegii de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava în aceste momente de adâncă durere, pricinuite de pierderea fulgerătoare a colegului lor, asistentul medical Andrei Haureș, la doar 37 de ani.

Un om dedicat, un profesionist, respectat și un camarad de încredere ne-a părăsit mult prea devreme. Sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, a transmis ISU „Bucovina” Suceava.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago