Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani, după aproape două săptămâni în care medicii au încercat să îi salveze viața.
Veste tristă în lumea muzicii populare românești, după ce Andreea Micu, tânăra interpretă apreciată pentru talentul și sensibilitatea sa artistică, s-a stins din viață la vârsta de numai 17 ani. Adolescentei i s-a făcut rău pe 9 mai, chiar înainte de a urca pe scenă, iar ulterior a fost transportată de urgență la un spital din București, unde a rămas internată în stare critică.
Problemele de sănătate au apărut înainte de un spectacol
Familia, apropiații și numeroși oameni care au cunoscut-o au sperat până în ultima clipă într-o minune, însă după aproape două săptămâni petrecute în comă, organismul său nu a mai rezistat.
Andreea era elevă în clasa a XI-a și devenise cunoscută în lumea folclorului prin aparițiile sale artistice și participările la evenimente dedicate tradițiilor românești.
Potrivit apropiaților, starea sa s-a agravat rapid după accidentul vascular cerebral suferit înaintea unui spectacol.
Andreea Micu provenea dintr-o familie de artiști și era nepoata interpretului și instrumentistului Cristian Micu, nepotul lui Mircea Micu, notează sansanews.
„Andreea noastră nu mai cântă! S-a dus să cânte la Îngeri!”, a scris bunicul Andreei pe Facebook.
Tânăra apărea frecvent alături de familie în spectacole și emisiuni TV, fiind apreciată pentru dragostea sa față de muzica populară și portul tradițional.
Mesajul emoționant publicat după moartea artistei
După anunțul dispariției sale, rețelele de socializare au fost inundate de mesaje emoționante din partea celor care au cunoscut-o.
„Cu inimile copleșite de durere, am aflat vestea plecării mult prea devreme dintre noi a unei tinere care purta în suflet frumusețea tradiției românești. La doar 17 ani, a lăsat în urmă lacrimi, tăcere și un gol greu de descris în cuvinte.
Iubea portul popular, cântecul românesc și tot ceea ce înseamnă autentic și frumos. La ultima noastră șezătoare ne-a încântat cu vocea ei caldă și curată, iar acel moment va rămâne pentru noi o amintire neprețuită.
Uneori, Dumnezeu cheamă prea repede sufletele cele mai sensibile și mai luminoase… iar noi rămânem cu dorul, cu amintirea și cu întrebările la care nimeni nu poate răspunde. Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au iubit-o și au cunoscut-o.
Dumnezeu să îi dăruiască odihnă veșnică, iar cântecul ei să răsune mai departe printre îngeri.”, se arată într-o postare pe Facebook.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…