Categories: Fără categorie

Amiana Paștină s-a sinucis. Sibianca acuzată că și-a ucis mama pentru a-i lua averea era în arest

Amiana Păștină, în vârstă de 38 de ani, a fost arestată în decembrie 2025, după ce a fost acuzată că și-a ucis mama, pe Codruța Notar, în iunie 2024, pentru a pune mâna pe averea femeii de peste un milion de euro.

Tânăra și-a adormit mama cu o doză de sedativ, după care ar fi asfixiat-o cu o pernă, fapt ce a trimis-o după gratii într-un dosar de omor, fiind dusă lunar la Curtea de Apel Alba Iulia, sub escortă, deoarece a cerut de mai multe ori revocarea arestării preventive, dorind să fie plasată în arest la domiciliu sau control judiciar.

Însă acum situația a escaladat. Surse din anchetă spun, pentru oradesibiu.ro, că Amiama Păștină și-a pus capăt zilelor în arest, noaptea trecută.

”Una din inculpatele din dosar, fiica victimei, s-a sinucis în timp ce se afla în arest”, a precizat prim-procurorul adjunct Simion Dan-Octavian, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Conform primelor informații, Amiana, mamă a doi copii, s-a sinucis utilizând un obiect ascuțit, însă în celulă nu s-a găsit niciun obiect de acest fel, iar ultimul control al gardienilor a fost făcut la miezul nopții. Acum copiii au rămas orfani de mamă.

Momentan, la fața locului are loc o cercetare pentru a se stabili clar modul în care sibianca și-a pus capăt zilelor, iar în paralel s-a pornit o anchetă realizată de un procuror.

„În momentul acesta, cercetarea la fața locului se desfășoară sub supravegherea unui procuror criminalist. Vom reveni ulterior cu mai multe informații”, transmit reprezentanții IPJ Alba pentru cititorii Turnul Sfatului.

Detalii despre crima din Sibiu

Vă reamintim că Amiana Paștină a fost ajutată de o asistenta medicală din Cisnădie să își ucidă mama. Și, de asemenea, pe parcursul anchetei, oamenii legii au descoperit că celor două le era complice și Adriana Viliginschi, fostă concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în propria casă. Toate trei au ajuns în arest.

Mai multe detalii despre crima care a îngrozit România găsiți AICI!

„În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanțele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima în vârstă de 59 de ani a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aștepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanță cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a îi provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, a precizat procurorul Dan Simion, într-un comunicat de presă.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago