Categories: Fără categorie

Alianța care sperie Occidentul. „Rusia se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China”, spune Serghei Lavrov

Rusia se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, a anunțat luni ministrul de Externe de la Moscova, care s-a declarat deranjat de atitudinea de „dictator” a Occidentului.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova va lua în considerare ofertele din partea Occidentului pentru a restabili legăturile şi va decide dacă acest lucru este necesar, dar se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, informează

Şeful diplomaţiei ruse şi-a exprimat nemulţumirile faţă de ţările occidentale despre care a spus că sunt hotărâte să schimbe regulile relaţiilor internaţionale în detrimentul Rusiei.

Serghei Lavrov acuză „rusofobia” Occidentului

Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri la un eveniment desfăşurat la Moscova, ministrul Lavrov a spus că ţările occidentale au îmbrăţişat rusofobia după lansarea incursiunii în Ucraina, descrisă de Rusia ca „operaţiune militară specială”.

Rusia lucrează pentru a înlocui mărfurile importate din ţările occidentale, a spus el şi, în viitor, se va baza doar pe ţări „de încredere”, care nu au obligaţii faţă de Occident.

„Dacă ei (Occidentul) vor să ofere ceva în ceea ce priveşte reluarea relaţiilor, atunci ne vom gândi serios dacă vom avea nevoie sau nu”, a spus Lavrov, potrivit unei transcriere apărute pe site-ul ministerului rus de externe.

„Trebuie să încetăm să fim dependenţi în orice fel de aprovizionarea cu absolut orice din Occident pentru a asigura dezvoltarea unor sectoare de importanţă critică pentru securitatea, economia sau sfera socială a patriei”, a spus el.

„Legăturile noastre cu China vor creşte chiar mai rapid”

Serghei Lavrov a spus că obiectivul Moscovei este acum de a dezvolta în continuare legăturile cu China.

„Acum, că Occidentul a luat o ‘poziţie a dictatorului’, legăturile noastre economice cu China vor creşte chiar mai rapid”, a spus Lavrov.”Pe lângă veniturile directe pentru bugetul de stat, aceasta este o şansă de a dezvolta estul îndepărtat şi estul Siberiei”, a adăugat el.

China are tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor „care nu sunt în niciun fel inferioare Occidentului. Un acord bun în acest domeniu va asigura beneficii reciproce”, a spus Lavrov, potrivit Agerpres.

Serghei Lavrov a spus că Rusia se va baza „doar pe ea însăşi şi pe ţările care s-au dovedit a fi de încredere şi care nu dansează cum le cântă alţii. Dacă ţările occidentale îşi schimbă viziunea şi propune o formă de cooperare, atunci vom putem lua o hotărâre”.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago