Accident tragic pe Autostrada Soarelui! Două studente și-au pierdut pe loc viața

În ultima perioadă, tot mai multe tragedii au avut loc pe șoselele din România și mulți oameni și-au pierdut viața în cele mai grele chinuri. Seara trecută, două studente care se întorceau dintr-o tabără și-au pierdut pe loc viața din cauza unui accident extrem de grav.

Două studente au murit în accident

Două studente care se întorceau dintr-o tabără, din Bulgaria, au murit în accident rutier. Cele două tinere făcuseră voluntariat în țara vecină și se întorceau acasă, iar pe Autostrada Soarelui, aproape de Capitală, maşina lor a intrat într-un parapet, apoi a fost lovită în plin de două autoturisme.

În mașină se aflau patru persoane în total, dar cele două tinere care se aflau pe cele două locuri din față au murit pe loc. Celelalte două persoane de pe bancheta din spate au scăpat cu viață, dar au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Din fericire, cele două sunt în afara oricărui pericol și în acest moment se află sub supravegherea atentă a medicilor.

Martorii de la fața locului au chemat ajutoare care au ajuns la fața locului numaidecât, dar nu au mai putut face nimic pentru cele două tinere și au confirmat decesul.

Elena, tânăra care se afla la volan, ar fi pierdut controlul mașinii, după care aceasta s-a izbit de un parapet, apoi a fost lovită de alte două autoturisme. Tânăra avea 22 de ani şi abia îşi luase licenţa în inginerie medicală. Mama sa era profesoară de sport și iubea copiii, pasiune ce i-a transmis-o și fiicei sale. Elena devenise şi ea instructor de înot şi lucra alături de copii.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a lămuri cum s-a produs tragedia. Toți cei care le-au cunoscut pe tinere sunt în stare de șoc și nu pot crede că a avut loc acest eveniment tragic. Despre șoferița care a murit tragic, cei care au cunoscut-o au doar cuvinte de laudă la adresa ei.

„Reușea să ne binedispună, tot timpul responsabilă, cu atenţie deosebită faţă de cei mici. Nu putem să credem că a fost posibil aşa ceva.”, spune Luiza Brașov, colegă a Elenei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *