Categories: Fără categorie

Accident groaznic. Două femei au murit în timp ce se întorceau de la un priveghi

Două femei, cu vârste de 73, respectiv 77 de ani, au fost accidentate mortal, luni seara, fiind acroşate de un autoturism în timp ce se deplasau pe jos, pe drumul naţional DN 79, în localitatea Gepiu.

Două femei au murit luni seara, în urma unui accident rutier petrecut pe DN79, în localitatea Gepiu. Femeile au fost lovite de o mașină, în circumstanțe care sunt cercetate de polițiști.  Inițial, Poliția Bihor a transmis o informare potrivit căreia pietonilor loviți li se aplică manevre de resuscitare.

„Luni, 29 ianuarie a.c., la ora 18.46, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.79, în localitatea Gepiu, județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un autoturism ar fi acroșat doi pietoni. În urma accidentului rutier, cei doi pietoni au suferit leziuni, în prezent ambilor efectuându-li-se manevre de resuscitare de către personalul medical”, preciza comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Potrivit Bihoreanul, una dintre victime și-a pierdut viața imediat după impact, iar cealaltă femeie la 15 minute după incident.

Traficul din direcția Salonta Oradea este deviat pe ruta Inand – Cefa – Roit – Livada de Bihor – Nojorid, iar din direcția Oradea către Salonta pe ruta – Leș – Tinca – Tulca – Salonta.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago