Un impact dezastruos a avut loc pe DN 6, între o mașină și un TIR. O femeie de 24 de ani s-a stins din viață pe loc.
Miercuri după-amiază, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în afara localității Mehadia din județul Caraș-Severin, o mașină și un TIR s-au ciocnit. În urma impactului dezastruos, o tânără de 24 de ani s-a stins din viață.
La fața locului au fost chemați pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane și Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Ulterior, la fața locului s-au deplasat și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma impactului devastator dintre mașină și TIR, o tânără de 24 de ani a fost găsită inconștientă. Aceasta se afla pe bancheta din spate în momentul incidentului. Autoritățile au reușit să o elibereze pe tânăra captivă între fiarele mașinii, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind constatat decesul, potrivit banatulmeu.ro.
La volanul mașinii implicate în impactul mortal se afla un bărbat de 40 de ani, care a fost găsit în stare de inconștiență și a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Orșova. În mașină se mai afla și un copil de 3 ani, conștient, care a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru mai multe investigații, dar și pentru a primi îngrijiri medicale.
Șoferul TIR-ului nu a suferit vătămări în urma impactului. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest de către polițiști, rezultatul fiind negativ.
În urma impactului, circulația a fost blocată pe ambele sensuri pe DN 6 Orșova-Caransebeș, la ieșire din Mehadia, județul Caraș-Severin. DRDP Timişoara a transmis că se circulă deviat pe DC 31 – Iablanița – DN 57B. Circulația va fi reluată în jurul orei 19:00.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…