Categories: Fără categorie

A murit George Bondor

George Bondor, în vârstă de 53 de ani, profesor la Facultatea de Filosofie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost găsit mort chiar de către soţia sa.

Nu a lăsat niciun bilet de adio

„Poliţiştii Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Leţcani au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat, în locuinţa sa, din comuna Rediu. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar ulterior cadrele medicale au declarat decesul bărbatului, de 53 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, au precizat reprezentanţii Poliţiei.

Profesorul ieşean nu a lăsat vreun bilet de adio, iar apropiaţii săi susţin că acesta nu s-ar fi plâns în ultima vreme că ar avea unele probleme.

„Cutremurător să aflu că nu mai este”

George Bondor a fost director al şcolii doctorale, el ocupând la un moment dat şi funcţia de redactor şef al revistei Timpul.

Daniel Şandru, în prezent preşedinte executiv al IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) a scris pe Facebook că George Bondor a fost „un filosof complet, un profesor cu har, un publicist cultural de calibru”.

„Cutremurător să aflu că George Bondor nu mai este. Un prieten de care m-am apropiat foarte mult în perioada în care am format, împreună, echipa de conducere a revistei „Timpul”. Am învăţat foarte mult de la George şi nu voi uita vreodată ultima discuţie pe care am avut-o anul trecut, târziu în noapte, pe ţărmul de la Balcic. Nu pot merge cu gândul dincolo”, a precizat Daniel Şandru.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

4 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

o lună ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago